Echipament sportiv

Banner

tonyportraits

Banner

Autentificare



Haiku PDF Imprimare Email
Scris de Andreea   
Sâmbătă, 22 Ianuarie 2011 21:52

Haiku este o poezie japoneza traditionala, cu forma fixa, aparuta la sfarsitul secolului al XIX-lea. Forma ei clasica are 17 silabe, impartite in 3 versuri a cate 5, 7 si respectiv 5 silabe. De obicei subiectele se refera la natura, plante, pasari, flori, animale, etc.

Fiecare haiku trebuie sa contina un “kigo” – cuvant sau imagine care simbolizeaza anotimpul in care a fost scris si un “kireji” – cuvant de taiere – care imparte poezia in 2 parti: fie primele 2 versuri in prima parte si ultimul vers in ce-a de-a doua parte, fie invers. Spre deosebire de limba japoneza care are diverse particule ce pot fi folosite pe post de kireji, in romana se pot folosi semne de punctuatie precum doua puncte, puncte de suspensie si  cratima pentru a separa cele doua parti.

Pentru kigo, poti folosi un cuvant explicit (iarna, vara, etc), o imagine asociata (ciresi in floare, gheata, zapada, frunze cazand, cer senin), sentimente specifice anumitor anotimpuri (tristete, frig, pace pentru iarna, iubire, caldura pentru vara, regret, mister, pierdere pentru toamna, inocenta, tinerete, pasiune pentru primavara), sau evenimente specifice anotimpului ilustrat (Craciunul).

Ca alte reguli amintim: folosirea a cat mai putine verbe si doar la prezent sau gerunziu, evitarea figurilor de stil si a prepozitiilor, mai ales in versurile scurte, lipsa rimei si a referirilor personale.  Un haiku trebuie sa fie original, chiar daca in el sunt descrise lucruri obisnuite, folosind cuvinte firesti. Sentimentele se vor deduce din imaginea prezentata, ele nefiind niciodata numite in mod direct.

Astazi, poezia nu mai pastreaza forma clasica si nici subiectele despre natura. Un haiku modern poate avea intre 17-19 silabe iar cele care nu au ca tema natura se numesc “senryu”.  Ce ramane insa esential in crearea lor este descrierea in cateva cuvinte a unei intregi scene.

“Balta cea veche –

Sunetul unei broaste

Sarind in apa”

(Matsuo Basho – cel care a impus haiku classic prin cartea sa “Drumul ingust spre indepartatul nord”)