Aerobic

Clubul iti ofera o modalitate prin care poti sa scapi de stres si de griji, sa fi sanatoasa, sa-ti formezi un spirit puternic si mai pozitiv si chiar sa inveti tehnici de autoaparare in cadrul aceluiasi program – clasa de aerobic.

Aceasta clasa este special conceputa pentru femei si este formata din 45 de minute de exercitii de tip aerobic si 5 minute de tehnici de autoaparare. Cursul incepe de fiecare data cu o usoara incalzire, ce are ca obiectiv cresterea temperaturii corpului si incalzirea muschilor si articulatiilor pentru urmatoarele parti ale antrenamentului. Partea fundamentala urmareste atingerea ratei target a inimii (frecventa cardiaca optima de efort), fiind urmata apoi de exercitiile de tonifiere a diferitelor grupe musculare. Relaxarea si stretchingul de la finalul lectiei duc la scaderea frecventei cardiace, favorizand astfel revenirea organismului dupa efort. Antrenamentul se incheie prin cele 5 minute destinate tehnicilor de autoaparare.

Ce vei face in timpul cursurilor noastre?

Tae bo – Din punct de vedere etimologic, „Tae” este un termen ce provine din limba coreena si inseamna picior, iar „bo” este o prescurtare de la cuvantul box si poate fi tradus prin brat. Mai exact, Tae bo reprezinta o coregrafie cu diferite tempo-uri, in functie de muzica pe care se executa miscarile, si cuprinde lovituri de brate si de picioare din kickboxing, deplasari si eschive. Acest tip de efort are un consum de calorii foarte ridicat, aproape doua ori mai mare decat in timpul unei ore normale de aerobic.

Step aerobic – cu ajutorul unei platforme cu o inaltime cuprinsa intre 10-15 cm, exercitiile solicita predominant musculatura coapselor, gambelor si muschii fesieri, dar au si numeroase beneficii la nivelul intregului sistem cardiovascular.

Autoaparare – indiferent de pregatirea fizica pe care o ai, te vom invata cum sa recunosti si sa eviti o situatie periculoasa, dar si cum sa scapi de un atacator folosind tehnici simple de aparare, special concepute pentru femei. Tehnicile cuprind apararea impotriva prizelor de mana, de haine, de par, dar si impotriva armelor (cutite, pistoale) sau a sugrumarilor.

Care sunt beneficiile exercitiilor aerobice?

  • Te ajuta sa scapi de excesul de kilograme – combinate cu o dieta sanatoasa;
  • Cresc energia – te obosesc pe moment, dar pe termen lung iti cresc energia si reduc oboseala generala;
  • Reduc riscurile de imbolnavire– obezitate, boli cardiovasculare, diabet de tip II, osteoporoza, infarct, anumite tipuri de cancer,etc;
  • Amelioreaza conditiile cronice – controleaza zaharul din sange si coboara tensiunea crescuta;
  • Intaresc inima si plamanii – inima pompeaza mai eficient, plamanii devin mai rezistenti;
  • Tin arterele curate – cresc colesterolul bun si il coboara pe cel rau, rezultand mai putine blocaje in artere;
  • Activeaza sistemul imunitar, contactand mai greu boli virale minore (raceli, gripe);
  • Reduc depresiile si anxietatea, inducand o stare de relaxare;
  • Previn scaderile rapide de mobilitate si tonus datorate imbatranirii;
  • Studiile arata ca persoanele care fac exercitii aerobice regulat traiesc mai mult.